Băncile străine și-au redus expunerea pe România cu 3,7 mld. euro anul trecut
Un vârf al dezintermedierii față de România a fost înregistrat în primul trimestru al anului trecut, cu ieșiri de aproape 1,5 mld. euro.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Un vârf al dezintermedierii față de România a fost înregistrat în primul trimestru al anului trecut, cu ieșiri de aproape 1,5 mld. euro.
HP este cel mai mare angajator din IT din România, cu peste 3.600 de oameni în București și alte câteva orașe.
Personalul medical din România a migrat puternic spre Occident începând cu momentul aderării la Uniunea Europeană, iar procentul doctorilor respinși în Vest este mult sub 1%, ceea ce
Băncile străine care au participat la Inițiativa de la Viena și care dețin aproximativ două treimi din sistemul bancar românesc și-au redus cu 20% expunerea pe subsidiarele din România
Proprietatea privată și afacerile nu sunt respectate ȋn România.
Clienții Orange România care călătoresc în Republica Moldova, Polonia și Spania vor avea acces, începând de joi, la rețelele de telecomunicații 4G din respectivele state, serviciul
România, la solicitarea OSCE, va participa cu 7 observatori pe termen scurt la misiunea de observare a alegerilor prezidențiale anticipate din Ucraina, din 25 mai, a precizat, la solicitarea
În România internetul mobil merge mai bine decât în alte locuri din lume, a declarat Andrei Pitiș, antreprenor și angel investor, prezent la ZF Mobilio ’14.
Acum exact 10 ani, la 2 aprilie 2004, drapelul României era ridicat la sediul NATO din Bruxelles într-o ceremonie de primire în Alianță ce însemna un pas uriaș spre ceea ce năzuia țara
România a avut anul trecut a doua rată ca mărime a insolvențelor raportate la numărul de firme active din Europa Centrală și de Est, de 6,44%, iar numărul insolvențelor deschise pe