Călin, managerul spitalului din Botoșani, fost lăcătuș mecanic, fără nicio experiență în domeniul sanitar, a fost demis din funcție de Consiliul Județean Botoșani, același consiliu care
taxării pentru contractele part-time la nivelul salariului minim pe economie, măsură aflată în vigoare de la 1 august 2022, a lăsat o serie de probleme angajatorilor și angajaților care
Numărul de persoane care au încă virusul, pacienții care încă nu au două teste negative, este de 8.000, din calculul ZF, care a exclus pacienții vindecați și pe cei decedați.
Grupul Neogen, deținut de antreprenorul român Călin Fusu și de alți investitori locali și internaționali, a dezvoltat anul trecut o aplicație mobilă care le permite companiilor să găsească
Pe lângă fondarea și conducerea companiei Agroland, a dezvoltat companii precum GPM – dealer Vodafone, Devest Logistic (specializată în transporturi), Frido Invest (specializata pe
Ltd (partener) & Proton Impex 2000 SRL (partener), care for furniza 14 CT-uri în valoare de 2,6 milioane de euro, și Infomed SRL, care va furniza 21 de sisteme de arhivare a imaginilor
aflându-se consilii județene, Minsterul Afacerilor Externe (MAE), Agenția Națională de Integritate (ANI), Secretariatul General al Guvernului (SGG) și Serviciul Român de Informații (SRI