EUROSMART SPRL a fost fondată în 2011 cu scopul de a implementa proceduri complexe, pachete de reorganizări și lichidări judiciare, cu implicații juridice și economice de repoziționare
Aria totală pe care o va ocupa instalația fotovoltaică este de până la 100.000 de metri pătrați, montată atât la sol, cât și pe acoperișul construcțiilor, iar cantitatea de energie
România, compania operează pe două divizii – inginerie și digital – iar tehnologiile utilizate în majoritatea proiectelor sunt, spre exemplu, Java, .Net, PHP, C++, ASP.NET, Python sau SQL
Programul de masterat Business Analytics vine cu cursuri care pregătesc studenții să navigheze în lumea complexă a analizei datelor în mediul de afaceri (de exemplu baze de date și SQL
companie în Cluj care oferă și servicii de consultații medicale, acoperind un total de 14 specialități printre care cardiologie, chirurgie generală, oncologie, neurologie, ortopedie și ORL
Astfel, Mintia va rămâne pe harta energetică a României”, a precizat Emil Gros, asociat coordonator, Expert Insolvență SPRL, administratorul judiciar al Complexul Energetic Hunedoara
Kiev: artilerie puternică primită din Germania
Ucraina a primit primele obuziere autopropulsate Panzerhaubitze 2000 (PzH 2000) din Germania, care pot fi acum desfășurate la sol
platformă, un business analyst trebuie să fie o persoană care este familiarizată cu utilizarea Power BI, QlikView, Anaplan și de asemenea cu structura și funcționarea bazelor de date SQL