Cele mai tranzacționate acțiuni externe în rândul clienților români ai Saxo Bank au fost în al doilea trimestru Tesla, Microsoft, Boeing, Apple și Facebook. ”Tesla a ținut prima pagină
Mihaela Lupu, în prezent Chief Financial Officer pentru Europa Centrală și de Est (CE&EE) în cadrul Grupului UniCredit, va fi noul CEO și Președinte al Directoratului UniCredit Bank
Consiliul de Supraveghere al Raiffeisen Bank International (RBI) a adoptat în unanimitate o rezoluție în ședința de astăzi, prin care prelungește cu încă cinci ani mandatul lui Johann
Pentru First Bank anul 2022 a fost unul foarte bun, care a dus la creșterea băncii, un nivel mai profitabil, iar investițiile vor continua, a spus Henk Paardekooper, CEO al First Bank
de peste 20 de ani în servicii financiare (banking, asigurări, investiții) și consultanță de management, cu o expunere internațională largă, în Europa Centrală, de Est și de Vest, SUA
Avem cea mai redusă rețea de sucursale, 78, dintre toate băncile din top zece, dar cred că performăm mai bine din acest punct de vedere față de celelalte bănci.“
Erste Bank este cea mai mare entitate de la Bursa de Valori București, pe segmentul internațional, având o capitalizare bursieră de peste 17 miliarde de euro.
Sandor Csanyi, președinte și CEO al OPT Bank, s-a menținut pe prima poziție în clasamentul celor mai bogați oameni din Ungaria realizat de portalul Napi.hu pentru al optulea an consecutiv
Cea mai mare bancă din lume, Industrial and Commercial Bank of China (ICBC), ar urma să primească o licență de funcționare în Grecia, surse declarând pentru Kathimerini că negocierile