În Austria, pentru că firmele de energie refuză să concureze una cu cealaltă, consumatorii, aflați la mâna monopolurilor locale, au ajuns să plătească facturi mai mari decât ar trebui
Piața auto mondială va suferi schimbări radicale până în anul 2030, ca urmare a noilor concepte de ”sharing”, numărul de mașini din Europa și SUA urmând să scadă, în timp ce în China
Unitatea europeană ar trebui să reprezinte ceva mai concret, declară ministrul francez al finanțelor Bruno Le Maire în cadrul unui interviu acordat publicației germane Handelsblatt.
Acționarii producătorului de cărămizi Ceramica Iași (CERE) au aprobat în AGA de luni, 12 ianuarie, schimbarea denumirii societății în Brickston Construction Solutions SA.
Transformarea smartphone-urilor în instrumente de plată reprezintă o preocupare majoră pentru MasterCard pe piața locală, iar rezultatele concrete ale eforturilor făcute în această
► Oportunitățile concrete generate de digitalizare pentru dezvoltarea regională, impactul inteligenței artificiale asupra transformării statului și a companiilor, revoluția tehnologică
Grecia a dat semnalul implicării creditorilor/investitorilor în operațiuni de salvare financiară – așa numitul „bailing-in“. Această implicare are sens dacă avem în vedere că salva...