Cele trei entități deținute în România de gigantul american din IT Oracle, respectiv companiile Oracle Romania SRL, Oracle Global Services Romania SRL și Oracle Sovereign Cloud Romania
Bărbații din România cheltuie anual pe haine circa 3 mld. lei, potrivit celor mai recente date disponibile, iar cei mai importanți jucători de pe această piață sunt Zara și H & M, potrivit
Investitorii își îndreaptă iarăși atenția către retailerul suedez H&M, pe fondul unor speculații pozitive cu privire la marja de profit a companiei și la reducerea stocului de haine
Cărturești Carusel a rezistat și chiar a crescut într-o zonă dominată de baruri și restaurante unde în ultima perioadă au tras obloanele două nume mari – Adidas și H&M.
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe, parte a Hagag Group din Israel, a început construcția proiectului rezidențial H Pipera Lake, o investiție estimată la 90 milioane euro
Noi ca AHK dorim să reducem migrația spre Vest și să atragem aici companii germane, în orașe și regiuni cu perspective pe termen lung, care se dezvoltă sustenabil”, a spus Sebastian
Berăria H, cea mai mare berărie din sud-estul Europei, ar putea ajunge la finalul anului la încasări de peste 8 milioane de euro, potrivit estimărilor ZF, cifră ce ar putea poziționa
Grupul suedez H&M, unul dintre cele mai importante nume de pe scena mondială a modei, va deschide în primăvara anului viitor cel de-al doilea magazin din România sub brandul COS, acesta
Producătorul de textile Simiz Fashion din Focșani, județul Vrancea, unul dintre cei mai mari furnizori ai gigantului suedez H & M, intră în retailul de modă cu un brand propriu.
Suedezii au ales să aducă un al doilea brand după ce H&M a obținut anul trecut – al doilea an întreg de funcționare - afaceri de peste 86 mil. euro, fiind brandul cu cele mai mari