Wood & Company Financial Services, intermediar de top 10 la bursa românească, ar lucra la listarea retailerului online Elefant la Bursa de Valori București printr-o ofertă publică inițială
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a anunțat că joi, 7 octombrie, trei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis, denominate în lei și în euro, intră la tranzacționare pe Piața Reglementată
Brokerul imobiliar Avison Young, cel mai mare broker independent din real-estate din Canada, l-a recrutat pe Louis Juhel, fost head of office agency la BNP Paribas pentru biroul din
Un număr de 44 de companii din cele 87 listate la București intenționează să-și remunereze investitorii cu o parte din profitul net înregistrat în anul 2018 și propun astfel acționarilor
Votul pentru un loc în boardul FP a fost atât de disputat încât pe lângă faptul că un candidat îl acuză pe celălalt că este favorizat chiar de Fond, un raport publicat miercuri seară la
iar în iarna acestui an indicele BET înregistrează o valoare de circa 7.360 de puncte, practic un declin de 19% și la un pas de a intra în teritoriul „bear“.
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România - Asociația Analiștilor Financiari - a crescut în luna aprilie cu 4 puncte, până la 60,8 puncte, pe fondul unor evoluții