îndeosebi, cei de la AMRCR au menționat următoarele: carnea să provină de la abatoare autorizate, să fie controlată sanitar-veterinar și să fie tranșată”, se arată în comunicatul emis
scădere a fost generată de: i) scăderea cifrei de afaceri cu 6,28% ca urmare a întreruperii temporare și parțiale a activității în perioada stării de urgență (Societății i-a fost emis
Financiară prin Decizia nr. 817/08.07.2020 a aprobat documentul întocmit în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societatea SOCEP SA ca urmare a fuziunii și a emis
Ultimul raport publicat de companie la bursă, emis pe data de 6 aprilie, detaliază alocarea unui pachet de 33.269 de acțiuni către conducerea executivă a grupului, în cadrul programelor
“Emitentul (Getin Holdings –n.red.) raportează că, la 10 septembrie 2021, Banca Națională a României a emis o scrisoare prin care a arătat că a aprobat achițiția de către Cumpărător
Cardul de credit standard Intesa Sanpaolo Bank este emis sub sigla Mastercard, fiind destinat în principal cumpărăturilor de la comercianți, atât în mediu online cât și offline.
“Până la data de 31.07.2023 Transelectrica a emis ATR-uri (avize tehnice de racordare) pentru 6.572 MW în centrale electrice eoliene (CEE) și 5.106 MW în centrale electrice fotovoltaice
calificată, în condiții preferențiale, și se acordă un discount suplimentar semnificativ clienților care dețin și achiziționează semnatură electronică printr-un card Visa Business, emis
Ordinul de începere a fost deja emis iar în maxim 30 de zile constructorul va prelua toate amplasamentele și va întocmi graficul de execuție’’, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului
Din septembrie 2008, acesta deține o certificare CFA România, iar din 2012 are atestat de consultant de investiții emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM).