Randamentele titlurilor de stat ale SUA au crescut vineri, după ce datele privind piața muncii pentru luna octombrie au depășit cu mult așteptările analiștilor, întărind argumentele
„Nu cred că Dell sau EMC ar fi avut un business viabil pe termen lung, chiar aveau nevoie unii de alții“, a comentat Eric Johnson, decan al școlii de management din cadrul Universității
fără un contract de muncă, de aici a pornit și ideea de reprezentare și distribuție a brandului german“, spune Silviu Apriutesei, director în cadrul firmei Happy Advisor Management
„Respinge în rest cererea principală astfel cum fost formulată și precizată de reclamanta ROMAERO SA în contradictoriu cu pârâtul SINDIE CRISTIAN, ca neîntemeiată.
Compania italiană de brokeraj de credite Premia Finanziaria SPA (simbol PFIN) s-a listat ieri pe sistemul alternativ de tranzacționare (ATS) al Bursei de Valori București pentru a