The Stolen Asset Recovery Initiative (StAR) – un parteneriat între Banca Mondială și Biroul Națiunilor Unite privind Drogurile și Criminalitatea (UNODC), care își propune să dezvolte
diversificat portofoliul din România anul trecut, având acum deschise 33 de hipermarketuri, 19 magazine de proximitate, 5 restaurante, 9 magazine de haine sub brandul InExtenso și 11 drogherii
care vindeau produse de larg consum, în total fiind incluse toate tipurile de unități care vând produse de larg consum, de la hiper și supermarketuri la chioșcuri și alimentare, drogherii
au început de mult, au deja legislația privind comerțul online, așa cum va fi la noi după ce se vor aproba normele, am înregistrat compania, ne-am autorizat sub formă de drogherie
These subsidiaries will not be a part of core business under the new strategy and are set to be sold depending on the market situation,” the group said in a news release.
dacă nu se vor conforma reglementărilor mai stricte privind emisiile, reglementări ce vor fi introduse treptat începând cu anul 2020 până în anul următor, relevă o analiză a IHS Markit
Sectorul manufacturier german s-a contractat pentru a opta lună consecutiv în august, declinul acestuia fiind cu greu contrabalansat de serviciile încă solide, potrivit IHS Markit.