Capital, au fost validate de piață cu o valoare cumulată de peste 13 milioane de lei, demonstrând astfel că și antreprenorii și start-up-urile pot folosi bursa locală pentru a atrage parteneri
județul Tulcea, produce prăjituri, pâine, dulcețuri și zacuscă de peste 2 mil. euro anual, producție pe care o valorifică prin 12 cofetării proprii, prin circa 100 de magazine partenere
medii solicitate pentru apartamentele vechi cu trei camere din București au scăzut în luna noiembrie cu 0,4%, echivalentul a circa 300 de euro, evoluțiile fiind diferite de la un cartier
care sunt furnizate de proprietari de autoturisme care preiau comenzile și sunt plătiți cu ajutorul unei aplicații pentru smart-phone-uri, a ajuns la un număr de 1.200 de șoferi parteneri
Cum economia României este ombilical legată de cea a Uniunii Europene, revenirea blocului comunitar și, în special, a principalilor trei parteneri comerciali ai României, ar putea impulsiona
contextul geopolitic și economic actual, în care conflictul dintre Rusia și Ucraina a generat o multitudine de provocări pe toate planurile, iar Asia rămâne unul dintre principalii parteneri
Moroiu, fostul director editorial de la editura Nemira, cu o experiență de 22 de ani pe piața de carte, și-a înființat propria editură, Barroque Books &Arts, alături de alți doi parteneri