Compania fondată în 2002 și avându-l în spate pe traderul de comodități elvețian Mercuria deține, potrivit datelor de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), 25 de acorduri
Cazurile nou confirmate au urcat la 5,4 milioane în ultimele șapte zile, în creștere de la 4,9 milioane la sfârșitul lunii februarie, potrivit datelor OMS.
De altfel, BET a consemnat cinci maxime istorice în ultimele șapte ședințe de tranzacționare și a ajuns la o dinamică de plus 29,8% de la începutul anului până în prezent.
Acesta s-a alăturat echipei Cegeka România în urmă cu aproape șapte ani, ocupând diverse poziții de leadership în cadrul organizației, cea mai recentă fiind de Director al diviziei
La S1/2021, cele șapte fonduri de pensii private Pilon II aveau investiții la MedLife în valoare de peste 730 de milioane de lei, care corespundeau unui procent de aproape 33% din capitalul
vecinătatea muzeului Țării Crișurilor și a viitorului centru cultural multifuncțional, pentru construirea unui hotel.
’’În acea zonă se poate edifica o construcție parter plus șapte