Grupul a fost înființat în urmă cu 20 de ani, iar structura sa cuprinde companii care acoperă întregul lanț de soluții și produse de transport feroviar.
plan urbanistic zonal) împreună, însă abia după ce acesta va fi gata vor decide dacă se vor asocia în dezvoltarea proiectului sau dacă vor dezvolta separat, fiecare pe parcela sa
Agrium Agroport România SA este un producător și distribuitor de îngrășăminte, controlat de grupul canadian Agrium și care în 2014 se afla între cei mai mari zece jucători din sectorul
Totodată, dorim să-i atragem atenția doamnei Primar General asupra legalității hotărârilor pe care le promovează și credem ca ar trebui sa țină mai mult cont de ceea ce își doresc cetățenii
Aro-Palace SA a încheiat primele nouă luni ale anului cu o cifră de afaceri de 21,6 miliaone lei, nivel similar cu cel din 2017, și un profit net de 1,04 miliaone lei, față de 497.763
Aro Palace SA a încheiat primele nouă luni ale anului cu o cifră de afaceri de 21,6 miliaone lei, nivel similar cu cel din 2017, și un profit net de 1,04 milioane lei, față de 497.763
Ringier mai deține în România o serie de active media, precum ziarul Libertatea, dar și siteul eJobs și portalul imobiliare.ro
“În acest moment, intrucat strategia noastra este sa
Proiectul de lege stabilește printre altele înființarea unui Consiliu de Supraveghere, organism extern sub autoritatea Consiliului Concurenței, care ar urma sa aibă, în opinia Fondului