BRD-Soc Gen, a treia bancă de pe piața locală după active, a obținut în primul semestru (S1) din acest an un profit net de 766,7 mil. lei, în creștere cu 2,2% față de câștigul raportat
♦ Rata creditelor neperformante (non-performing loans - NPL) din sistemul bancar a intrat sub pragul de 5% la finalul lunii noiembrie a anului trecut, situându-se la 4,98%, potrivit
Pe considerentul că ascund profiturile prin transferurile pe care le fac către companiile afiliate, tranzacțiile intra-grup ale băncilor par să fie, în ultimii doi ani, în vizorul...
Adela Jansen, directorul executiv de resurse umane (HR) al BRD-SocGen, cu o vechime în cadrul băncii de 16 ani, pleacă de la banca românească cu capital francez.
BRD SocGen (simbol bursier - BRD), a treia cea mai mare instituție de credit locală după active, își va prezenta pe 6 noiembrie rezultatele financiare aferente primelor nouă luni d...
UniCredit Bank, a cincea cea mai mare bancă după active din România, a fost desemnată cea mai bună bancă de private banking în 2019 de către revista Global Finance.
spune că asociația a propus Finanțelor crearea unui cont de investiții și acumulare prin care un investitor român și-ar crea un cont de pensie, dar administrat de un broker sau o bancă
Șase ani de profit a experimentat sectorul bancar și patru ani de pierderi, în ultimul deceniu, anul 2016 aducând băncilor un câștig de 4,15 mld. lei, al doilea cel mai mare profit
„Dobânda Robor crește pentru că Banca Națională retrage lichiditatea din piață, dar și pentru că «anticipațiile» privind creșterea dobânzilor sunt foarte mari.