Cu acest rezultat, compania de stat, care în iunie anul acesta a ieșit din insolvență, a devenit pentru prima dată cea mai valoroasă companie din România.
BNR susține că încă nu se cunoaște numărul persoanelor care au apelat la legea dării în plată pentru a scăpa de credite, potrivit unui anunț băncii naționale.
Război de gherilă: președintele Klaus Iohannis a spus că se teme de depășirea deficitului bugetar de 3% din PIB și ar putea retrimite legea bugetului în Parlament.
Majoritatea soluțiilor în prima instanță pe legea privind darea în plată a imobilelor a fost favorabilă băncilor, a declarat ieri Dragoș Bogdan, senior partner la Stoica & Asociații
Profesorul Cezar Mereuță: „Scăderea indicelui de inegalitate a veniturilor trebuia să fie mai mare, mai ales că s-a refăcut legea salarizării și a crescut salariul minim”.