Dacă ne referim la implementări regionale, ai un partener care vine și încheie un contract cu o companie care are o prezență regională în mai multe țări, acel contract nu poate fi de
În timp, am început să înțelegem care sunt mecanismele pentru a crește vânzările la export“, spunea recent Eliodor Apostolescu, proprietarul companiei Phoenix Y.
„Alocam un interes deosebit valorificarii activelor de tipul acesta (in distress), urmarind prin proiectele noastre sa mentinem un contact permanent intre potentialii investitori si
fondator și CEO al Citadel, și James Simons, fondator și președinte al Renaissance Technologies, au împărțit prima poziție, luând acasă 1,7 mld. dolari fiecare, sumă echivalentă cu sal
români care lucrează de la 50 de hectare până la câteva mii sau zeci de mii de hectare au cumpărat din bani proprii sau fonduri europene senzori care să măsoare necesarul de apă din sol
inputuri agricole din România, care are în portofoliu de la semințele certificate și îngrășăminte, până la servicii de preluare a produselor agricole și efectuare a analizelor de sol
accentuate ca anul trecut, de la ordonanțe de urgență în prima parte a anului la declarațiile despre desființarea fondurilor de pensii private la jumătatea anului și, cea mai recentă, sol
investiție de 22 milioane de euro, va atinge anul acesta 50.000 de pacienți și urmează să intre și pe linii noi de business, după ce vor fi deschise secțiile de chirurgie, cabinete ORL