O altă companie care obține o cantitate semnificativă a veniturilor (9%) din Ucraina și Rusia este lanțul internațional de restaurante fast-food McDonald’s (MCD).
Complexul Energetic Oltenia va fi listat la bursă în septembrie sau octombrie, și nu în iunie, așa cum era stabilit cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE),
Banca Națională (BNR) mai are de rambursat 2,5 mld. euro din împrumutul contractat în 2009 de la Fondul Monetar Internațional (FMI), ultima plată urmând să fie făcută în ianuarie 2016
Consiliul Director al Fondului Monetar Internațional (FMI) a avizat vineri scrisoarea de intenție transmisă de autoritățile române și a aprobat încheierea unui nou acord stand-by cu
Operatorul de servicii medicale private Regina Maria, controlat de fondul de investiții Advent Internațional, estimează că spitalul Băneasa, cel mai mare din cadrul rețelei, se va apropia
Fondul Monetar Internațional, Rezerva Federală americană și Banca Centrală Europeană văd în scăderea prețului petrolului, de obicei un efect al turbulențelor economice și geopolitice
Lavacow.com, prima casă de licitații de artă exclusiv online din Europa de Est, o afacere lansată în urmă cu 2 ani și care răspunde unui trend din ce în ce mai puternic pe plan internațional
mustață, cu 154 de voturi pentru și 140 împotrivă, un controversat pachet de reforme economice care permite creditorilor să elibereze mai multe fonduri dintr-un al treilea pachet internațional