Prin această integrare a soluțiilor smart home de ultimă generație, Kuziini nu doar că își reorganizează portofoliul, ci își propune să devină un jucător relevant în segmentul tech,
Comisia Națională pentru Dezvoltare și Reformă (NDRC) și Ministerul Industriei și Tehnologiei Informației (MIIT) — au mobilizat rapid un set de măsuri pentru a descuraja giganții tech
Pe fondul temerilor anterioare că marile companii tech — precum Microsoft și Amazon — ar putea reduce investițiile în infrastructura AI, ultimele rapoarte financiare au demonstrat contrariul
Jonathan Kanter, divizia antitrust a Departamentului de Justiție a inițiat o serie de cazuri importante, încercând să limiteze puterea companiilor mari, inclusiv din sectorul Big Tech
Dincolo de premiile în produse tech, cei mai talentați 50 de copii care vor înscrie proiecte în concurs vor beneficia de 3 luni intense de cursuri de electronică și robotică, în cadrul
Un oficial european a subliniat că încercările UE de a reglementa marile companii tech americane – prin legislația privind concurența digitală și conținutul online – nu fac obiectul
Moller Holding din Danemarca, Bpifrance din Franța și mai mulți investitori finlandezi: Solidium, Ilmarinen, European Tech Collective, Keva, Lifeline Ventures și Tesi.