George-Răzvan Călinescu, Gabriela-Cristina Nistor și Mihaela-Simona Nădășan, directori ai Băncii Transilvania (simbol bursier – TLV), cea mai mare instituție de credit din România,
avut marți o ședință care a scos investitorii din amorțeală în contextul în care indicele BET a a fost la doar trei puncte distanță de a sparge pragul de 9.800 de puncte, Banca Transilvania
„În primele șase luni ale anului 2019 Fondul a vândut întreaga sa participație de 2,4% în BRD – Groupe Société Générale SA, pentru o valoare totală de 200,9 milioane lei“, se arată
Pe poziția doi, trei și patru sunt, la egalitate, Banca Transilvania, Patria Bank și CEC Bank, cu dobânzi de 3,5% oferite la ghișeu pentru depozitele în lei pe 12 luni.
percepției de risc investițional și intensificarea concurenței între principalii actori“, a explicat într-un raport Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania
Pe de altă parte, Banca Transilvania (TLV) a avut tranzacții de 177 mil. lei, ceea ce înseamnă că pentru prima oară în 2019 FP a depășit la lichiditate cea mai tranzacționată acțiune
Vorbim de procese automatizate, pentru a nu se sta mult în call center.
Noi în mod clar vom continua și accelera multe dintre schimbările pe care le vedeam emergente.
mici se va vedea pe măsură ce antreprenorii se adaptează, în contextul crizei coronavirusului, consideră Tiberiu Moisă, director general adjunct mid-corporate & IMM la Banca Transilvania
ianuarie-septembrie 2020, nivel maxim istoric, dar situația se va schimba în 2021, când media va coborî spre 15%, este de părere Andrei Rădulescu, director ANaliză Macroeconomică la Banca Transilvania
Andrei Rădulescu, directorul de analiză macroeconomică a Băncii Transilvania este de părere că evoluția consumului privat din primele 11 luni din 2020 a venit mai ales pe fondul politicilor