Bază ne spune că un sol bogat în râme este un sol sănătos și pornind de la acest lucru simplu produsul se aplică pe plantă, foliar și ea se dezvoltă”, a explicat Gabriel Stoian
La aceeași pedeapsă a fost condamnată și Nicoleta Munteanu, în calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, cea care, de altfel, a fost și ea achitată în primă instanță, de Curtea
Iată doar câteva dintre întrebările la care răspunde Andrei Ion, directorul companiei de talent management care reprezintă în România organizația internațională CEB/SHL Talent Measurement
Proiect de ORDIN pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrășămintelor noi, amendamentelor pentru sol și
Structura acționariatului Ghencea Medical Center este formată din trei persoane fizice, respectiv Gabriela Kubinschi (52%, medic ORL și directorul general al companiei), Alina Al-Moushaly
Cele două centrale fotovoltaice, dispuse pe acoperiș și la sol, includ 1.377 de panouri fotovoltaice de ultimă generație cu o putere de 575 W fiecare și 7 invertoare solare Fronius,
. – în faliment -, prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL, potrivit unui anunț publicat pe site-ul licitatii-insolventa.ro, a scos la vânzare prin licitație publică,