după valoarea activelor gestionate, consideră că în contextul în care piața trece în prezent printr-o corecție generalizată, nu este exclusă posibilitatea ca reacția negativă să se extindă
Urmăriți azi de la ora 19 la emisiunea ZF IT GENERATION: Cum a reușit start-up-ul Helperz.ro să extindă platforma sa pentru servicii la domiciliu la nivel național?
regiune, a preluat pachetul majoritar de acțiuni al companiei poloneze Sescom, specializată în soluții pentru sectorul de retail, pe care vrea să o finanțeze și să o ajute să se extindă
Companiile ucrainene înființate sau care s-au extins în Europa Centrală și de Est după invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022 își mută atenția dinspre refugiați în principal către
Cowork Timișoara, cel mai mare hub de lucru colaborativ din Vestul țării, și-a extins cu 1.000 de metri pătrați spațiul pus la dispoziție antreprenorilor sau angajaților din corporații
investiții și construcții ale companiilor chineze în țările care fac parte din Inițiativa Belt and Road (BRI), proiect de suflet al președintelui Xi Jinping prin care acesta vrea să extindă
Bucureștiului, iar în premieră, nu se mai concentrează doar pe construcții cu apartamente din gama superioară de preț, ci mizează și pe unități cu prețuri mai accesibile, motiv pentru care extinde
Statul maghiar, prin Corvinus Zrt., și gigantul francez Vinci vor să modernizeze și să extindă aeroportul, cu terminalul 3 aflat în centrul viziunii lor ambițioase, scrie Daily News