Așa cum am avut la nivelul pieței de gaz programul GRP (gaz release program – cantități de gaze pe care producătorii au fost obligați să le pună la dispoziția pieței) când s-a liberalizat
farma locală se mai bazează pe activitatea câtorva fabrici care produc medicamente în țară, iar în ultimii ani am asistat la ieșirea unor jucători din piață, precum britanicii de la GSK
Aceste spitale private trebuie urmărite mai cu atenție, aici este rolul CNAS să urmărească dacă obligațiile contractuale sunt respectate, iar DSP are rolul să meargă înspre zona igieno-sanitară
În ultimii ani nu au mai fost investiții în construcția de noi fabrici în țară, mai mult, companiile mari s-au retras din producție, cum a fost cazul GSK, care a vândut fabrica Europharm
, o verigă lipsă de comunicare între INSP și Direcția de Sănătate Publică București a făcut ca o pacientă care a murit la Spitalul Universitar din București să nu fie raportată de DSP
ZF a scris în 2015 despre un dosar al Direcției Naționale Anticorupție care viza mai multe companii farma, printre care Roche, Pfizer, Actavis sau GSK, privind recompensarea unor medici
În prezent clienții din România își pot deschide conturi curente în RON, EUR, USD și GBP prin intermediul Telekom Banking, la care pot atașa și carduri de debit.
Cu ajutorul anumitor funcționalități integrate în sistemele folosite de smartphone-uri – precum modulul GPS, etc. utilizatorii pot face și o segmentare mai detaliată a publicului țintă
De numele lui Miron se leagă și destinul uneia dintre cele mai mari fabrici de medicamente, Europharm Brașov (preluată și închisă ulterior de grupul farmaceutic GSK), scrie BUsiness
„Sistemele avansate de arme dezvoltate de Northrop Grumman – inclusiv soluții inteligente de muniții echipate cu sisteme de ghidare bazate pe GPS și proiectile de înaltă precizie –