Start-up-ul românesc Irisphera, care a dezvoltat un stilist virtual bazat pe inteligență artificială pentru brandurile de modă, a încheiat un parteneriat strategic cu un grup de
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a limitat la 5% drepturile de vot pentru un grup de fonduri de investiții și de pensii private controlate direct și indirect de grupul
“După Neolife – a căror expertiză este foarte valoroasă în zona de oncologie și radioterapie – am adus în grup un nou partener puternic – OncoCard Brașov. (…) Credem că aceste
MedLife (M), singura rețea de sănătate listată la bursa de la București, a înregistrat în primul semestru afaceri de 374 milioane de lei la nivel de grup, plus 24% față de aceeași perioadă
Compania a încheiat primele trei luni cu un profit net consolidat de 6,1 mil. lei, în creștere cu 85% față de aceeași perioadă a anului precedent, la afaceri nete la nivel de grup de
Cea mai mare tranzacție din primul trimestru a fost achiziția de către Fortuna Entertainment Group a Hattrick Sports Group, prezent în România prin Casa Pariurilor.