♦ Prima afacere pe care a fondat-o George Peltecu a fost Nativia, un business medical de monitorizare a sarcinii care a fost preluat ulterior de Regina Maria ♦ Cu Umana Fertility este
mult pe leasing auto, segment care reprezintă 30% din totalul finanțărilor pe care le acordăm, o pondere importantă, de 10%, având și segmentul liniilor de credit“, a declarat Ioan Manea
Am încercat să îi convingem să se relocheze și când am văzut că sunt reticenți am zis să mergem noi la ei“, spune Tudor Manea, IT&Software development director în cadrul eMAG,
Pe de altă parte, printre acționarii firmei Pantex SA se numără Neculai și Mihaela Vrabie și Maria Tudor, conform celor mai recente date din Monitorul Oficial.
Cine sunt cei mai mari jucători
Dacă inițial maternitățile private se concentrau în București, prin spitalele Euroclinic, Life Memorial Hospital (al MedLife) și Regina Maria (care