Jyske Bank, prima bancă din lume care a oferit ipotecare pe 10 ani cu dobânzi negative, vrea acum să îi taxeze pe clienții bogați care vor să își depoziteze banii în banca daneză, pe
Urmăriți ZF Live miercuri, 3 iunie 2020, ora 12.00 cu Vladimir Kalinov, head of retail Raiffeisen Bank Urmăriți emisinea ZF Live aici de la ora 12.00 Trimiteți întrebările voastre
ING Bank, a șasea bancă din piața locală după active, și-a majorat portofoliul de credite cu 24% în intervalul ianuarie - septembrie din acest an, până la 21,1 miliarde de lei, banca
Holding, controlat de miliardarul Leszek Czarnecki, au anunțat oficial intenția de a vinde Idea Bank România, decizia fiind aprobată de Consiliul de Administrație.
Patria Bank (simbol bursier PBK), bancă controlată în proporție de 83,2% de fondul de investiții EEAF Financial Services din Amsterdam, condus de Horia Monda, a primit aprobarea Bursei
procentuale, la 2,5%, în încercarea de a ține sub control inflația, măsură care se va repeta și la următoarele două ședințe, din 7 mai și 4 iulie, sunt de părere analiștii Unicredit Bank
Grupul grecesc Alpha Bank a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit brut de 10,1 milioane de euro în România, un rezultat în creștere cu circa 22% față de nivelul raportat