Compania McCann Worldgroup România își va muta în al doilea trimestru al anului sediul în clădirea de birouri One Tower, dezvoltată de One United Properties în cartierul Floreasca.
Compania aeriană Croatia Airlines va renunța la zece dintre rutele pe care le-a operat din Zagreb în vara lui 2019, înainte de izbucnirea pandemiei, scrie presa locală.
În acel an, sancțiunile, care sunt calculate ca procente din cifra de afaceri, au vizat cele mai mari companii petroliere și cei mai mari operatori de telecom din piața locală.
firme cu afaceri în domeniul explorărilor geologice, petroliere și de gaze, farma, construcții și turism, spune că este în negocieri pentru preluarea pachetului majoritar la două companii
acordate pentru achiziția de autovehicule au raportat ritmuri de creștere de două sau chiar trei cifre în primul semestru, în timp ce pe segmentul echipamentelor numai trei companii
Cât mai valorează astăzi Dacia, Petrom, Orange, Telekom România, RCS& RDS, Vodafone, Kaufland, Dedeman sau Holzindustrie Schweighofer, companii aflate în topul celor mai valoroase din