tehnologice, mizează anul acesta pe majorarea cu 30% a afacerilor, la peste 40 de milioane de lei, în condițiile în care aceasta își va extinde businessul la nivel local, dar și internațional
România a avut în septembrie un șomaj BIM (Biroul Internațional al Muncii care măsoară prin sondaj ponderea șomerilor în total populație activă) de 5%, una dintre cele mai mici rate
Gigantul din cablu Digi, care domină piața de servicii fixe din România și are operațiuni și pe plan internațional, în principal în Spania și Ungaria, a obținut un profit net de doar
Goodlegal, start-up-ul local fondat de Vasile Țiple, fostul director juridic global al UiPath, se va închide din luna decembrie, după circa un an de la lansarea oficială pe plan internațional
Unii dintre oamenii de afaceri locali și-au pornit cariera profesională în sport, având rezultate notabile la nivel național și internațional în sporturi preucm tenis, schi sau patinaj
Bursa de la București se bucură de un context internațional încurajator și de o evaluare încă atractivă a companiilor listate, ceea ce susține premisele pentru o continuare a trendului
Producătorul de țevi industriale Silcotub din Zalău, parte a grupului internațional Tenaris, controlat de familia italiană Rocca, oferă burse elevilor și studenților din România care
NAGA Group, fintech pornit din România și primul broker internațional care oferă acces la acțiunile românești cu zero comision de tranzacționare, își trage veniturile din mai multe
Aeroportul Internațional „Avram Iancu“ din Cluj-Napoca, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va investi peste 54 mil. lei (aproximativ 10,7 mil. euro), TVA
rută de pe aeroportul din Cluj-Napoca spre Stuttgart, Germania, cu o frecvență de două zboruri săptămânale, în zilele de joi și duminică, potrivit unui anunț al Aeroportului Internațional