Gabriela Ilisei, administrator, Prima Nova SRL, Călărași
♦ Noi activăm în domeniul creșterii puilor de carne, care este o piață aglomerată, dar mai este loc pentru o producție mai
urmărește menținerea mixului său energetic diversificat, reducând în același timp emisiile de GES (gaze cu efect de seră) prin creșterea susținută a capacităților de producție din SRE
Reprezentantul Carmistin a spus că cea mai mare producție a brandului La Provincia este puiul crescut la sol, acesta fiind și unul dintre cele mai căutate produse din portofoliu.
În același timp, este și o linie de business foarte profitabilă, mai ales că am fi singurii din România pe această nișă a producției de îngrășăminte de sol ecologice.
„În ultima perioadă se pune presiune mare pentru schimbarea capacităților de producție, din sistemul cu cod trei în sisteme îmbunătățite: cod doi, la sol și free-range.
Nu sunt doar o compania care procesează minereu din sol. Dacă se prăbușește, impactul poate fi global“, a explicat pentru CNBC Frank Holmes, CEO-ul U.S. Global Investors.
semnate contracte de livrare a producției pe termen lung, fapt ce ne face să credem că avem șanse mari să închidem anul pe plus“, a spus Gheorghe Piperea, care conduce Rominsolv SPRL
Gheorghe Piperea, care conduce Rominsolv SPRL, unul dintre administratorii judiciari ai Oltchim, declara recent pentru ZF că „așteptăm consorțiile interesate să depună ofertele de intenție
Proiectul nostru, așa cum este realizat astăzi, a început la sfârșitul anului 2013.“
Clădirea are o suprafață construită desfășurată de circa 5.000 mp și o suprafață construită la sol
Toate companiile aeriene au fost obligate să țină propria flotă la sol, neînregistrând venituri operaționale o lungă perioadă de timp, ci numai cheltuieli.