Dezvoltatorul imobiliar Raiffeisen Property Holding International (RPHI), proprietarul SkyTower, cea mai înaltă clădire de birouri din România, a realizat o investiție în modernizarea
Dezvoltatorul imobiliar STC Partners a cumpărat cu peste 8 mil. euro un teren de 1,6 hectare situat în Pipera, în nordul Capitalei, de la Medicover, prin intermediul vehiculului de
Casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a promovat șase avocați în structura parteneriatului, iar alți opt avocați au fost promovați pe diverse poziții de
Mihai Marcu, președintele și unul dintre acționarii MedLife, spune că în timpul crizei a văzut cum multe dintre proiectele care inițial aveau scopuri imobiliare s-au transformat în
Pentru ca evoluția bună din anii trecuți să nu se risipească ca un fum, este nevoie de schimbarea motorului de creștere economică dinspre consum spre investiții, cred analiștii economici
Doar în luna iunie s-au înregistrat un număr de 15.877 firme noi, cele mai multe fiind SRL-uri (12.809), conform datelor Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mic…
Alto Impex SRL au fost una dintre primele companii românești care au accesat celebrele fonduri europene SAPARD, în 2006, pentru a face o fabrică de lapte în comuna Provița de Jos, aflată