La Casimcea, Verbund – cea mai importantă companie de energie din Austria și unul dintre cei mai mari producători de energie hidroelectrică din Europa – operează un parc eolian cu o
Am constatat că, față de statisticile pe care le aveam cu privire la prognozele meteo, la producția lunară pe care Hidroelectrica o realizează, au început să apară modificări extrem
„Ministerul Economiei (…), în calitatea sa de acționar majoritar în numele statului român la Societatea Națională a Sării SA, este interesat, pe de o parte, de dezvoltarea
Executivul a avut șansa de partea sa: statul a făcut cele mai mari oferte de acțiuni, Romgaz și Electrica, în valoare de aproape un miliard de euro în timpul primului său an de m…
Premierul și-a întărit spusele cu un grafic din ZF privind evoluția randamentelor la titlurile de stat pe care l-a inclus în prezentarea sa PowerPoint fără însă a cita sursa ilus…
Noul parc industrial va fi construit în comuna Feleacu, județul Cluj, pe o suprafață totală de 86 de hectare de către asocierea dintre companiile ACI Cluj, Electromontaj SA, Nord Conforest
Rompetrol Rafinare SA (simbol bursier RRC), compania care administrează cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, cu o capacitate de 5 milioane de tone și cu acces direct la Marea