Producătorul de confecții textile Conted Dorohoi (CNTE), care lucrează în lohn pentru retaileri de modă precum Zara sau Massimo Dutti, a raportat pentru 2016 afaceri de 16,1 milioane
de afaceri Radu Dimofte, vrea să dezvolte un complex rezidențial, comercial și de birouri de peste 30.000 metri pătrați în centrul Bucureștiului, aproape de Piața Romană, precum
agenții imobiliare a grupului american RE/MAX, vrea să ajungă cu rețeaua locală la 20 de birouri până la finalul anului, în condițiile în care în prezent aceasta are 13, în orașe precum
Development Europe a cumpărat în acest an două proprietăți situate pe una dintre arterele centrale ale Bucureștiului - Victoriei 109 (fostul sediu al Petrom) și Victoriei 139 -, precum
catastrofelor aviatice care au avut loc anul acesta (cea mai mare fiind prăbușirea unui avion al Malaysia Airlines cu 298 de persoane la bord deasupra Ucrainei), iar companii precum
Dincolo de clienții din zona comercială a mallului, compania spune că vizează și clienți din alte domenii de activitate, precum și segmentul casnic.
Evoluția acțiunilor a fost în ton cu prestația echipei pe teren, după ce în Premier League echipa s-a clasat pe locul cinci și nu a reușit să iasă din grupele Champions League.
Ziarul Financiar împreună cu fondul de investiții Enterprise Investors, Banca Comercială Română, firma de consultanță și audit PwC și Fundația Triple Helix au premiat săptămâna trecută
Goldring, spune că până la începerea sezonului de raportări financiare aferent rezultatelor pe T3/2020, de la finalul lunii octombrie, Bursa de Valori București va avea o dinamică precum