aproximativ 60 mil. euro și este de șase ori mai mai mare comparativ cu cea a abonamentelor, arată datele oferite de MediHelp International, brokerul de asigurări al Bupa Internațional în România
Olandezul Marco Kind (foto), 44 de ani, care a ocupat timp de trei ani de zile (2008-2011) funcția de director de marketing al Vodafone România, a fost recrutat în luna iunie a acestui
UPC România a lansat, joi, o pagină web care va permite utilizatorilor de telefoane mobile inteligente și tablete să vizualizeze de pe aceste terminale conținutul site-ului operatorului
Orange România, numărul unu pe piața locală de comunicații, l-a numit pe croatul Stjepan Udovicic în calitate de director de marketing, a anunțat compania.
TotalSoft, unul dintre cei mai mari producători de soft de pe piața locală, a semnat un contract de implementare a sistemului Charisma ERP în cadrul companiilor Cegedim România și Pharmec
Vânzările de imprimante și videoproiectoare din România au evoluat anul trecut sub așteptări, pe fondul declinului segmentului de videproiectoare și al vânzărilor sub estimări înregistrate
Reprezentanții Uniunii Europene au decis deblocarea Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) și reluarea plăților către România, în urma misiunii de audit
Președintele Traian Băsescu a spus, vineri, la o întâlnire cu reprezentanții comunităților de români din Italia, că, în mod categoric, România nu va avea anul acesta recesiune, ci creștere