Portugalia devine prima țară din zona euro care se împrumută pe piața din China
Portugalia a devenit prima țară din zona euro care lansează obligațiuni denominate în yuanul chinezesc, potrivit CNBC.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Portugalia a devenit prima țară din zona euro care lansează obligațiuni denominate în yuanul chinezesc, potrivit CNBC.
, formată din 2.000 de titluri cu o valoare de 100.000 de euro fiecare, cu o dobândă variabilă de EURIBOR la șase luni plus 1,5% pe an, plătibilă semestrial.
Avem deja proiectele făcute, iar investiția se va ridica la circa 4,8 milioane de euro“, a spus Dumitru Pop, acționar majoritar al companiei Orion.
Investiția totală pentru proiectul BRUA ñ Faza 1 este de 560 mil. euro, iar lucrările se vor desfășura pe 11 județe din țară.
Cursul de schimb leu/euro a urcat ieri cu 0,05% față de ședința precedentă, un euro fiind tranzacționat la 4,7218 lei, potrivit cotației afișate de BNR.
Fincantieri, și a sesizat Tribunalul București pentru nereguli care ar fi afectat rezultatul programului de înzestrare „Corvetă multifuncțională”, contract în valoare de 1,6 mld. euro
Ieri, valoarea cursului de schimb era de 4,7581 lei/1 euro, iar valoarea inflației în luna martie a fost de 4,03%, potrivit datelo Băncii Naționale.
Datele preliminare arată că economia zonei euro a crescut cu 0,4% în primul trimestru, față de o creștere de 0,2% în T4 2018, respectiv 0,1% în T3 2018, potrivit CNBC.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că susține planul Croației de a adera la zona euro și la spațiul Schengen, deși a sugerat că niciunul dintre aceste evenimente nu este iminent
În Polonia, banca centrală se alătură eforturilor guvernului de a ține țara în afara zonei euro, scrie Bloomberg.