Manuela Necula, Ogilvy: Piețele din jur merg mai bine, așa că mă aștept să ne revenim și noi
Cu o experiență de aproape douăzeci de ani în domeniu, Manuela Necula spune că în fiecare zi lucrează minim zece ore. “Fără excepție”.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Cu o experiență de aproape douăzeci de ani în domeniu, Manuela Necula spune că în fiecare zi lucrează minim zece ore. “Fără excepție”.
„În momentul de față, ponderea ecotaxelor în costul nostru ne face necompetitivi. Noi vrem reducerea sarcinii pe care o suportăm cu ecotaxele la un nivel suportabil.
Totuși, noi ne așteptam la creșteri de 30-50% ale businessului, astfel că putem spune că suntem afectați“.
. “Anul trecut nu am crescut la vânzări pe grupul Rădăcini din cauza pieței în scădere, dar ne-am menținut cifra de afaceri datorită serviceurilor și contractelor pentru
Negocierea cu retailerii este diferită, trebuie să ne înțelegem asupra faptului că vindem cu banii jos.
. “Proiectul include 6 obiective, respectiv un software care ne va permite managementul comenzilor, altul destinat managementului documentelor.
Am făcut ofertă tuturor celor care ne-au dat CV-ul, nu a venit niciunul“, susține Crăciun.
Am făcut ofertă tuturor celor care ne-au dat CV-ul, nu a venit niciunul“, susține Crăciun.
Ne așteptăm la tot mai multe astfel de tranzacții“, a spus Emilian Podaru, head of industrial & logistics la Crosspoint Real Estate în cadrul emisiunii ZF Investiți în România,
Specificul nostru este să avem o echipă de bază care să lucreze de la birou.“ Sunt situații, pe anumite proiecte, la care oamenii pot lucra și de acasă, dar ne trebuie oameni în birou