Facultății de Cibernetică din cadrul ASE și al unui MBA la Londra, a dezvoltat o soluție software de tip CRM (Customer Relationship Management) în cloud dedicată IMM-urilor, ținta sa
Încă mic copil făcea creme în casă împreună cu mama sa, astfel că antreprenoarea a ajuns apoi să facă studii de specialitate (Facultatea de Chimie). Studiil…
din 4 septembrie la toți operatorii de telecom parteneri, nu va exista o exclusivitate”, a precizat Cristian Cojocaru, șeful diviziei de telecom a Samsung România, aflat la prima sa
44 de ani) a înființat biroul de arhitectură Arhimar din Cluj-Napoca în 1998, la un an după ce a absolvit cursurile Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, iar firma sa
După ce a vândut businessul Dasimpex, unul dintre cei mai puternici retaileri de telefoane de pe piața locală, Sorin Stoica a pus bazele unei afaceri inspirate de pasiunea sa pentru
Steve Jobs a observat cât de mici sunt diferențele între felul în care se îmbracă și se comportă tinerii din întreaga lume, l-a inspirat pe creatorul iPod, iPhone și iPad în viziunea sa
Cu o creștere de 14,7% de la începutul anului, aurul este unul dintre cele mai profitabile pla sa mente, câștigurile pe care le oferă depășind substanțial dobânzile la depozitele bancare