Exemplul meu personal: La Oprișor în Mehedinți, ne-am ales zona pentru că este extraordinară din punct de vedere al condițiilor de sol și climatice pentru struguri și pentru calitatea
Chirurgia generală este în topul solicitărilor pentru care pacienții vin la Spitalul Ponderas, urmată de ortopedie, ORL
„Atât eu, cât și soțul meu, doctorul Cătălin Copăescu, fiind
Della Valle a fost însoțită de astronautul britanic Tim Peake la lansarea gateway-ului spațiu-sol al companiei la sediul central din Regatul Unit din Newbury, la vest de Londra.
Mai mult, efectele perturbărilor stratosferice asupra vremii de la sol pot apărea după câteva săptămâni, pot fi limitate la anumite regiuni sau pot fi diminuate de alte fenomene atmosferice
într-un alt stat membru decât cel al filialei, dacă persoana juridică română are forma de organizare a unei alte persoane juridice aflată sub incidența legislației române (decât SA, SRL
Vă asigur că în două luni s-ar strânge 10 miliarde de euro la bugetul de stat”, susține Valeriu Leucuța, proprietarul companiei Cable SRL din Oradea, cu afaceri de 5,7 mil. euro și
Conform informațiilor existente pe site-ul Ministerului Sănătății, 11 unități au intrat în acest program, printre care Promed System, Clinica Polisano SRL, dar și Spitalul Clinic de