investiții de 90 de milioane de lei în primele trei luni din 2026, cu 72% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, dar suma reprezintă sub 9% din bugetul investițional total
Vânzările de medicamente s-au redus în primul trimestru din 2026 cu 8,3%, în volum, dar au crescut cu 3,7% ca valoare, la un total de 9,4 miliarde lei, în condițiile în care medicamentele
modulare mici (SMR) de la Doicești, dezvoltat de RoPower Nuclear, ar putea atrage finanțări din partea unor instituții financiare susținute de guvernul Statelor Unite, care depșesc în total
Bursa de Valori București a înregistrat luni o ședință de tranzacționare apatică, cu indicele de referință BET coborând cu 0,3% pe un rulaj total de circa 70 mil. lei, după o perioadă
Creditarea privată și-a accelerat ușor creșterea la finele lunii februarie, la 6,8% față de perioada similară din 2025, soldul total ajungând la 449 miliarde lei, pe seama majorării
Marile orașe din România investesc, în total, peste 30 milioane euro în insule smart de colectare separată a deșeurilor, unele investiții fiind începute în 2023, altele vor fi implementate
Volumul total al operațiunilor valutare, calculat ca nivel mediu zilnic, s-a redus în luna iunie la 2,2 mld. euro, față de 3,5 mld. euro în mai, marcând o scădere de 36%, potrivit datelor