Consiliul Județean Satu Mare a finalizat implementarea unui proiect european de 16,3 mil. lei (circa 3,7 mil. euro) pentru modernizarea drumului de ocolire în zona de sud, Satu Mare
din turism ale Bulgariei ar putea scădea cu 10-12% în această vară, lovite de deprecierea rublei și de vremea neobișnuit de ploioasă, potrivit unei surse din industrie, citate de Trud
Fondul sud-african de investiții NEPI (simbol bursier NEP), unul dintre cei mai mari investitori imobiliari de pe piața locală, cu un portofoliu de 1,7 miliarde de euro, va emite obligațiuni
Berăria H, cea mai mare berărie din sud-estul Europei, deschisă acum o lună și jumătate în zona Herăstrău din Capitală, ajunge în zilele de vârf la un trafic de peste 4.000 de oameni
la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, este românul care conduce centrul comercial Vulcan Value Center, proiectul de 47 de milioane de euro al fondului de investiții sud-african
Reynaers Aluminium România va inaugura primul depozit din București, în zona de sud, în urma unei investiții de un milion de euro, vizând să-și extindă rețeaua locală de clienți, a
Andreea Neferu Fondul sud-african de investiții NEPI (simbol bursier NEP), unul dintre cei mai mari investitori imobiliari de pe piața locală, cu un portofoliu de 1,7 miliarde de euro
Compania germană din industria apărării Rheinmetall construiește o fabrică de muniție în Varpalota, la 85 de km sud-vest de Budapesta, relatează Budapest Business Journal.