Volosevici, a declarat pentru MEDIAFAX că banii primiți din Fondul de Rezeră al Guvernului vor fi folosiți “în scopul prevăzut de Hotărârea de Guvern”, respectiv pentru co-finanțare
Co-finanțarea are un cost, care însoțit de o întârziere a finalizării proiectului, sau o depășire a costurilor, în condiții de exploatare dificilă, poate genera starea de insolvență
Topul celor mai mari companii la nivel mondial include Novartis, Merck&Co, Sanofi, AstraZeneca, Roche, GlaxoSmithKline, Johnson&Johnson, Abbott, Teva, Lilly, Takeda, Bristol
De partea cealaltă, jucătorii din co-working spun că piața de subînchirieri ar ajunge spre 170.000 mp în prezent pe măsură ce companiile și-au trimis angajații să lucreze de acasă
realitate, alături de parteneri redutabili, fără de care nu am fi putut avea dinamica actuală și alături de care planurile se conturează peste așteptări”, a declarat Valentin Strugaru, Co-fondator
Promelek XXI este deținută în proporție de 77,6% de grupul Elektra, în timp ce 19,4% este în proprietatea co-fondatorului companiei, Károly Nagy, iar 3% este deținută de Remus Hațegan
cheie pentru dezvoltarea economică a țării în următorii ani și de a investi exclusiv în companii românești, cu dorința de a crea campioni regionali,” declară Rudolf Vizental, CEO și co-fondator
International și UniCredit acționează în calitate de coordonator comun al registrului de subscrieri în cadrul plasamentului privat, în timp ce Swiss Capital acționează în calitate de co-coordonator