Marjele nete de dobândă au crescut în primele două luni ale anului pentru creditele și depozitele în lei, în timp ce la cele în euro marjele au stagnat sau s-au redus pe fondul declinului
CEC Bank, unul dintre cei mai importanți jucători în zona de creditare pentru micii și marii fermieri români, a acordat până la finalul lunii septembrie de anul acesta credite cu o
BRD Groupe Societe Generale lansează primele credite verzi, unul pentru consum și unul ipotecar, care pot fi folosite pentru mașini, echipamente sau locuințe cu impact redus asupra
Constanța (simbol bursier UARG), controlat de SIF Oltenia, au aprobat în urma Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 8 august contractarea de către societate a unor credite
Prin implementarea schemei de ajutor de stat care susține întreg programul IMM INVEST, se estimează ca vor beneficia de credite peste 58.000 de IMM-uri.
De partea cealaltă, dobânzile la credite, chiar dacă au scăzut, sunt considerate prea mari, pentru că ele sunt raportate la dobânzile de la euro, unde indicii de referință sunt…
Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană și cel mai mare cumpărător de credite neperformante din România, a picat testele de stres din Statele Unite din cauza unor ”slăbiciuni substanțiale
Creditul ipotecar Casa ta de la Raiffeisen Bank are o dobândă de 4,5% pe an, pentru clienții care își încasează veniturile la bancă, fixă în primii 7 ani și variabilă începând cu al