România poate susține demografic foamea de programatori, dar învățământul este o frână pentru că nu produce absolvenți de care are nevoie industria, a spus Victor Stan, Global service
Odată cu adopția soluțiilor în cloud cresc și riscurile aferente, tot mai multe companii mari care utilizează soluții software în regim SaaS (Software as a Service) fiind ținta unor
care grupează businessurile lui Michael Schmidt din România, Germania și Austria, a urcat cu peste 10% în 2022 la 558 mil. euro, creștere susținută de vânzări și activitatea de service
pe fondul pandemiei de coronavirus și mai ales oprirea producției de automobile la nivel european cât și în multe alte țări au presupus și o schimbare a abordării vânzărilor și service-ului
Jucătorii din piața auto au menținut deschise toate operațiunile de vânzare și service de la nivel național și au mizat pe serviciile online în condițiile în care starea de urgență
industria serviciilor pentru afaceri, din outsourcing, au crescut cu 4% în martie 2024 comparativ cu septembrie 2023, arată studiul HR Barometru realizat de ABSL (Asociația Business Service
Kärcher, unul dintre cei mai mari jucători din producția mondială de aspiratoare și aparate de curățenie, continuă să investească în România, urmând să deschidă un Global Business Service
Automobile Bavaria Group România, care deține 12 dealeri BMW și o unitate de service Rolls-Royce, a rulat anul trecut afaceri de 94 mil. euro, față de aproape 75 mil. euro business
În fiecare primavara cand sarbatorim patrulaterul iubirii - 14 februarie, 24 februarie, 1 martie, 8 martie – ne bucuram sa vedem agitatia exuberanta din strazi, parcuri si piete ca...