în ultimul an, vrea să își schimbe numele în First Romania Capital Invest, pentru a marca noul plan strategic de deschidere față de mediul extern și de integrare într-u circuit global
împrumuturi, iar BRD-SocGen a continuat să acorde credite și să finanțeze economia românească, în ciuda incertitudinilor economice, a declarat pentru ZF Yves Lallemand, director adjunct global
Cristina Dăianu, Partener în cadrul firmei de avocatură Dentons, principala firmă de avocatură la nivel global, a fost promovată la statutul de Coordonator al Ariei de Practică VentureTech
La nivel global, fluxul investițiilor este estimat să scadă anul acesta, într-un scenariu optimist, cu peste 30%, potrivit OECD. În România, investițiile străine directe sunt pe m…
Ultimele, vânzarea diviziei de turism a EuroLines către grupul german DerTour și preluarea pachetului majoritar de acțiuni al Global Tehnical Group, specializat în soluții tehnologice
Livio Gallo, director global infrastructură și rețele al grupului italian Enel, care în România este concentrat pe distribuția și furnizarea de energie în Muntenia Sud, Banat și Dobrogea
. - companie evaluată la peste 1 miliard de dolari) hi-tech fondat în România, care a ajuns un lider global pe piața roboților software care automatizează sarcinile repetitive din companii
Activele totale ale fondului de obligațiuni Templeton Global Bond Fund, al managerului american de investiții Franklin Templeton, administrator al Fondului Proprietatea, au scăzut