AFI Europe a semnat că vrea să cumpere birourile NEPI-Rockcastle într-o tranzacție record de aproape 310 milioane de euro
Fondul de investiții are în planul oficial șapte noi proiecte imobiliare, dintre care patru vizează direct România.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Fondul de investiții are în planul oficial șapte noi proiecte imobiliare, dintre care patru vizează direct România.
♦ FrieslandCampina a contractat primii 4.500 de metri pătrați pentru componenta de depozitare, olandezii având în Târgu-Mureș și o fabrică ♦ Șapte alte terenuri pentru proiecte de
♦ Când am plecat de la Ministerul Energiei, acum șapte ani, mai aveam nevoie de șapte săptămâni ca să terminăm strategia energetică, au trecut șapte ani și încă strategia energetică
Compania procesează între 15.000 și 20.000 de litri de lapte pe zi și se așteaptă ca spre sfârșitul anului să ajungă la 25.000 și 30.000 de litri de lapte pe zi.
Ba mai mult, dintre cele 15 state analizate, șapte raportează scăderi în volum, una e pe zero și doar restul pe plus. Iar dintre cele șapte pe plus, piața locală e pe podium.
Tot în ceea ce privește spațiul, breakul oferă mai mult spațiu pasagerilor spate, în condițiile în care aceștia stau cu 4 cm mai sus decât stau în versiunea hatchback.
„Atunci când ai șapte centre, iar unul dintre acestea reprezintă un sfert din business contează foarte mult.
„Pe mine către industria pâinii m-a deturnat soția, care era de profesie brutar, a zis că îmi ajunge atâta lapte, să trec și la pâine.
PE POARTA FABRICII BRAȘOVENE IES LACTATE SUB UMBRELA A DOUĂ MĂRCI – OLY (IAURT NATURAL, LAPTE DE CONSUM, LAPTE UHT, SMÂNTÂNĂ) ȘI OLYMPUS (TELEMEA, IAURT GRECESC, IAURT BIO); 10%