Grupul TMD, cu o istorie de peste un secol, are activități de producție pe 13 piețe din întreaga lume, în regiune fiind prezent doar în Rusia și România.
Businessul are o istorie de jumătate de secol, fiind înființat în anul 1969 ca Întreprinderea de Colectare și Industrializare a Laptelui Covasna, formată din trei secții de producție
Producția industrială germană s-a prăbușit cu un sfert de la începutul anului, mai rapid decât în criza globală din 2008, iar companiile se așteaptă ca declinul să continue în următoarele
De la un an care trebuia să fie unul al investițiilor realizate, România intră în iarnă cu aceeași capacitate de producție pe care o avea și la începutul lui 2024, dar cu o producție
Însă pentru a ajunge să exporte pe această piață companiile trebuie să respecte norme extrem de dure în procesul de producție impuse de FDA (Food and Drug Administration – autoritatea
sprijin fiscal pentru producătorii locali, astfel încât aceștia să facă față crizei economice prelungite, dar și măsuri împotriva importului de produse contrafăcute, care subminează producția