și unde o cameră dublă costă 200 de euro pe noapte în vârf de sezon, spune că negociază achiziția unui teren pe care să dezvolte un nou hotel, cu 20 de camere, dată fiind cererea mare
Compania de transport edy Internațional Spedition, care până în 2011 a deținut titlul de cel mai mare transportator din România, a intrat oficial în 2019 în faliment, potrivit datelor
Numărul acestora a crescut puternic în ultima vreme - în cazul Cora, dar și al tuturor celorlalți jucători din domeniu - pe fondul pandemiei care îi ține pe un număr mare de români
achiziții a D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România, a asistat Viisoara Agro APS în procesul de vânzare a participațiilor deținute în societatea Mors
.(…) Ne așteptăm ca sectorul de birouri să genereze cea mai mare parte a volumului tranzacțional, urmat îndeaproape de sectorul de retail.”, spune Tim Wilkinson, Partner, Capital
Bernard Arnault, miliardarul care deține grupul francez din domeniul articolelor de lux LVMH, amenință că își va retrage publicitatea din Le Monde pentru restul acestui an ca reacț...
Porturile s-au confruntat dintotdeauna cu întârzieri cauzate de valuri, ceață și furtuni, însă pandemia a provocat cele mai ample perturbări de la lansarea transportului maritim co...