Producătorul de șosete a beneficiat de un program de branding din partea Seed Consultants ca premiu pentru câștigarea programului Cel Mai Promițător Brand Românesc.
George Soros, unul dintre cei mai faimoși investitori la nivel mondial, explică modul în care UE ar putea salva Ucraina prin măsuri luate prompt și convingător la nivel european precum
economia românească și europeană se află într-o perioadă de relansare, iar în această fază a ciclului economic în general cele mai bune rezultatele sunt aduse de acțiunile ciclice, precum
precară, unde PIB-ul per capita este cu 21% mai mic decât media națională, iar salariile angajaților sunt semnificativ mai mici față de județele vecine care au atras investitori, precum
Distribuția de energie electrică, adică banii pe care-i iau companii precum Enel, E.ON, CEZ sau Electrica pentru a duce prin rețele energia de la producător la prizele consumatorilor
Posibilitatea de a testa modelul occidental de lucru și de studiu, precum și oportunitatea de a lucra cu oameni cu experiență internațională sunt două dintre cele mai importante motivații
avans modest, de 0,2%, într-o piață unde cei mai mulți investitori au continuat să adopte poziții de așteptare, iar lichiditatea a fost susținută de deal-uri cu acțiuni BRD și FP, precum
reduceri ale ratelor de rezerve minime obligatorii (RMO) pe care trebuie să le constituie băncile la BNR ar trebui implementate gradual și în momente bine alese pentru a evita episoade precum
Banca centrală a Poloniei se „pregătește“ pentru situația în care ar trebui să folosească instrumente neconvenționale de politică monetară, precum intervenții asupra unor tipuri diverse
Cererea pentru aur în formă fizică, precum bijuteriile, lingourile și monedele, a adus un plus de 110 miliarde de dolari economiei mondiale, arată un studiu realizat de compania de