fonduri europene printr-un parteneriat ce ar putea deveni ulterior o cooperativă, în care dorește să implice fermieri, procesatori și distribuitori, a declarat Ovidiu Spînu, fondator, Super
Electroargeș (ELGS) a înregistrat în S1/2018 o cifră de afaceri de 99,72 mil. lei, în scădere cu 4,59% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce profitul s-a cifrat la 4,1
Producătorul de aparate electrocasnice Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS) a avut în primul trimestru afaceri de 53,3 mil. lei, în scădere cu 2% față de primele trei luni din 2016
Acționarii Electroargeș (ELGS) au aprobat în AGA lansarea unei oferte de preluare a Argus Constanța (UARG), soclitare realizată de omul de afaceri Cătălin Chelu, care deține indirect
Tyto Alba, o companie de tip SRL-D din județul Mureș, controlată de Andra Croitoru, 32 de ani, a luat fonduri europene în valoare de 380.000 de lei (80.000 de euro) pentru a dezvolta
„Deși farmacia a rămas în România la organizarea de societate comercială SRL, medicamentul nu este o „marfă“ obișnuită căreia să i se aplice regulile unei economii „de piață“ n care
Max SRL, o companie din Murfatlar, județul Constanța, vrea să-și extindă rețeaua de magazine cu materiale de construcții cu care a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de peste 75
Compania SpyShop SRL din Timișoara, care operează site-ul spy-shop.ro - unul dintre cele mai mari magazine online de sisteme de securitate din România, mizează anul acesta pe afaceri