Retailerul a cumpărat un teren de circa 8.200 de metri pătrați în cadrul parcului industrial 2 din Oradea, ridicând aici un centru logistic și un sediu de birouri, cu o amprentă totală la sol
Pe lângă acestea vor fi parcări la sol de-a lungul aleilor carosabile, parcări semiîngropate deasupra cărora vor fi amena jate curți înverzite dar și parcări amenajate în subteran.
el a ocupat funcția de senior consultant în Beijing la Rochin Motors, parte din Alexandrion Group, iar în 2008 s-a alăturat companiei Jetran Air, unde a coordonat operațiunile la sol
Administratorul judiciar al companiei Cocor Turism este Via Insolv SPRL. Creditorii companiei Cocor Turism trebuie să se înscrie la masa credală până pe 3 martie anul acesta.
el a ocupat funcția de senior consultant în Beijing la Rochin Motors, parte din Alexandrion Group, iar în 2008 s-a alăturat companiei Jetran Air, unde a coordonat operațiunile la sol
Apa minerala este vanduta de Flybe cu 1,73 euro, cu 2.292 % mai mult fata de pretul obisnuit de la sol, iar o sticla de Coca Cola este 2,43 euro la Ryanair, fata de 31 eurocenti in
În prezent, grâul se află sub o ușoară tensiune ca urmare a lipsei zăpezilor, ceea ce a generat o o diminuare a cantității de apă din sol, ceea ce înseamnă posibile pierderi de productivitate
În funcție de domeniu, apar competențe precum analiza financiară și Power BI, Python, SQL și Data Science, dar și SEO, Google Analytics, social media sau e-mail marketing.