CV-uri au directorul general (CEO) și directorul de investiții (CIO), adică cei care decid unde și cum sunt investiți 20 de miliarde de euro în numele a 8 milioane de români.
ZF Capital Markets Summit, evenimentul Ziarului Financiar dedicat în exclusivitate investițiilor pe piața de capital, ajunge în 2023 la cea de a doua ediție, într-un an mai important
„Rezultatul pe 2019 va fi mai redus“, spune unul dintre cei mai mari producători de energie din România, care va fi obligat să vândă din nou la prețuri reglementate ca să țină în frâu
Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj, cel mai mare producător local de medicamente, a spus că poate fabrica la cerere anumite medicamente și în cantități specifice, la cererea autorităților
Yves Perrier a anunțat că va renunța la funcția de CEO al Amundi, după ce a condus compania timp de zece ani și a transformat-o în cel mai mare manager de active din Europa, notează
românești cu peste 100.000 de locuitori depășește media națională, fiind de 42,3 ani versus 41,2 ani la nivelul României, cele mai „tinere“ orașe fiind Suceava, Iași și Botoșani, în timp ce