Peste 1.500 de vietnamezi au venit în prima jumătate a acestui an să lucreze în România, aceștia reprezentând cea mai vastă comunitate a cetățenilor din state non-UE care au venit în
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon vor putea să aibă investiții și mai mari în titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor, dar și de alte state din Uniunea Europeană, întrucât
Cea mai mare bancă germană a fost de acord să plătească o sumă totală de 220 milioane de dolari către 45 de state americane pentru a pune capăt unei anchete privind manipularea Libor
Conflictul dintre Rusia și Ucraina, ce a luat amploare în ultimele trei săptămâni, a determinat multe state la nivel global să deschidă mai bine ochii și să se uite în propria ogradă
Grupul Alpin, ce operează complexul hotelier cu același nume din Poiana Brașov, investește 20 de milioane de euro într-o nouă unitate de cazare, de această dată pe litoralul românesc
Evoluțiile cele mai bune le așteaptă executivii din IT, transporturi, real estate și servicii, în timp ce evoluții negative sunt estimate în industria editorială“, potrivit sursei citate
Numărul de cumpărători relevanți este mai mare decât se crede – există un număr mult mai mare de investitori dispuși să intre pe piața de real estate decât se știe, astfel încât
♦ Numărul de cumpărători relevanți este mai mare decât se crede – există un număr mult mai mare de investitori dispuși să intre pe piața de real estate decât se știe, astfel încât